Acomodarea la grădi…treptată și firească

Știm că debutul copilului în grădinița este mai greu de suportat pentru mămici (ba uneori tătici!) decât pentru copil. Este momentul “marii despărțiri”, mai ales dacă mama a stat tot timpul cu copilul. Noi, Arta în Nori, dorim ca această acomodare a copilașului dumneavoastră să fie cât mai treptată și firească, și de aceea venim în ajutorul dumneavoastră cu câteva rânduri pe care le-am construit în jurul experienței de până acum.

Așadar, dragi părinți, în momentul în care va hotărâți să înscrieți copilul la grădi, trebuie în primul rând să începeți să pregătiți pas cu pas copilul, dar și pe dumneavoastră :). Fundamentală în perioada de acomodare este încrederea părinților în faptul că au făcut o alegere bună pentru copilul lor. Copilul absoarbe acest transfer de emoție de la părinte, iar dacă dumneavoastră sunteți relaxați și încrezători în decizia luată, copilul se va acomoda superbine.

În momentul în care părinții aleg grădinița noastră, noi încurajăm și sfătuim părinții să opteze, la început, pentru un program de acomodare treptată care poate dura maxim 1-2 săptămâni, perioadă în care copilul trebuie să ia parte la toate rutinele unei zile de grădiniță, chiar dacă la început veniți 1-2h/zi. Mediul este nou si treptat, treptat, mărim timpul de ședere. În primele 1-2 zile sunteți invitat să participați alături de copil la activitățile noastre, mai întâi activ iar mai apoi ca simplu observator, urmând ca treptat să plecați pentru scurt timp, dar tot timpul comunicând copilului că ”mama/tata se întoarce”.

Comunicarea dintre educatoare și părinte este un factor cheie în acomodarea copilului la grădi. Astfel, dragi părinți, vorbiți cât de mult cu educatoarea atât înainte cât și după terminarea activităților. Este foarte importantă și benefică pentru ambele părți.

Este extrem de important să avem în vedere ACOMODAREA TREPTATĂ a fiecărui copil nou venit dar și RESPECTAREA PROGRAMULUI desfășurat de întreaga grupă de copii. Astfel recomandăm ca perioada de acomodare să fie de 1-2 săptămâni. Să nu uităm că restul copiilor din grupă sunt fără părinți la grădi, iar faptul că dumneavoastră participați la activități îi poate afecta, aceștia neînțelegând de ce părinții lor nu sunt cu ei.